Ce-ai zice dacă ți-aș spune ce este fericirea?

Te-ai gandit vreodata ca fericirea inseamna de fapt autodisciplina?

Mulţi oameni simt că sunt controlaţi de propriile personalităţi şi că nu sunt capabili să se schimbe în bine. A|uzi mereu in jur spunandu-se : „Pur și simplu așa sunt eu.”

fericirea-2

Spunând asta, oricine  se absolvă de toată responsabilitatea de a exercita disciplina şi voinţa necesare ca să facă schimbările pe care ştiu că trebuie să le facă pentru a trăi tipul de viaţă pe care vor să-l trăiască şi să fie fericiţi.

In psihologie, asta se numeste „locusul de control”.

Toata cercetarea de oana acum a ajuns la concluzia că stresul şi nefericirea apar atunci când te simţi controlat de circumstanţe exterioare.

Asta este explicată ca diferenţa dintre „un locus intern de control” (fericit) şi „un locus extern de control” (nefericit).

Ai un locus de control interior când simţi că tu conduci, iei propriile decizii şi ceea ce ţi se întâmplă în viaţă este în mare determinat de tine însuţi. Când ai un locus de control interior, simți că ești la volanul propriei vieţi şi că stai pe scaunul şoferului. Ţi se pare că tu determini cea mai mare parte din ce ţi se întâmplă. Prin urmare, te simţi puternic, fericit, simți că ai un scop.

Pe de altă parte, ai un locus de control exterior atunci cand ţi se pare că nu deţii controlul sau că nu tu esti cel care poate da   o directie vietii tale  ,

De exemplu, dacă ţi se pare că eşti controlat de un şef   critic, dar nu-ţi poţi permite să-ţi pierzi slujba pentru că nu ai niciun ban pus deoparte, treci prin niveluri înalte de stres şi anxietate. Ajungi să-ți faci treaba prost la muncă, fiind chiar mai probabil ca şeful tău dificil să te concedieze, provocând astfel exact acele circumstanţe de care ţi-era frică.

Ce sa faci daca vrei sa micsorezi decalajul intre situatia in care esti si conditiile de care crezi că ai nevoie ca să fii fericit ?

Există o veche zicală care spune că „succesul înseamnă să obții ce vrei; fericirea înseamnă să dorești ceea ce obţii.”

Asta e în mare măsură o problemă ce ține de propria ta evaluare şi decizie.

Când venitul tău şi viaţa ta sunt în concordanță cu obiectivele tale şi aşteptările tale şi eşti mulţumit de situaţia ta, te simţi fericit.

Dacă, pe de altă parte, dintr-un anumit motiv, situaţia ta actuală e diferită de ceea ce vrei şi aştepţi cu adevărat, vei fi nemulţumit şi nefericit.

Această stare de nemulţumire se poate schimba constant.

Când îți începi cariera, si tintesti sa ajungi la un standard si un venit suficient de mare , poate părea o mare realizare. Însă odată ce atingi acest ţel, începi să fii nefericit pentru că nu câştigi   mai mult.  

Se spune ca omul nu e niciodata multumit cu ce are

DAR… Fericirea este un produs secundar

Vei fi fericit atata timp cat  ţi se pare că te deplasezi, pas cu pas, înspre ceva care este important pentru tine, atunvci  te simţi automat fericit. Te simţi satisfăcut şi mulţumit. Ai un sentiment   de dezvoltare personală şi de bună-dispoziţie.

Pentru asta  este necesar să îți stabileşti clar ce înseamnă fericirea pentru tine, cât şi să munceşti progresiv în fiecare zi pentru dobândirea acelei condiţii ideale

Asadar, pentru a atinge fericirea trebuie sa te autodisciplinezi

Cand renunti la auto-disciplina, apar neajunsurile si astfel lasi de fapt loc unor aspecte din afara  sa te streseze   si sa-ti dea sentimentul de pierdere al controlului, si asa devii nefericit

 Cinci ingrediente ale fericirii

1. Sănătate şi energie. 

Acesta este probabil cel mai important element al unei vieţi bune.

Omul nu se gândeşti la corpul lui până nu are  junghiuri sau o durere de vreun fel. Nu te gândeşti la dinţii tăi până nu te dor.

2. Relaţii fericite.

85 la sută din întreaga ta fericire – sau nefericire – va veni din relaţiile cu alţi oameni.

Aşa cum a spus Aristotel: „Omul este un animal social.”

Suntem concepuți să funcţionăm în societate, muncind şi trăind alături de alţi oameni în fiecare stadiu al vieţii noastre.

Abilitatea ta de a dezvolta şi de a menţine relaţii de bună calitate cu soţul/soţia, copiii, prietenii, colegii şi alţii este adevărata măsură a calităţii personalităţii tale şi a nivelului tău de sănătate mentală.

Oamenii cu niveluri ridicate de stimă de sine şi respect de sine se înţeleg mai bine cu ceilalţi şi au vieţi mult mai fericite.

Cand nu esti atent si iei drept sigura o relatie faci o mare greseala.

Una dintre cele mai mari greşeli ale noastre este să ne luăm drept sigure relaţiile, în special pe cele importante. Adesea nu ne gândim la ele până când nu apare o problemă şi apoi nu ne mai gândim la altceva.

3. Muncă cu semnificatie. 

Ca sa fi cu adevărat fericit, trebuie să fii complet implicat în viaţă, să faci lucruri care te menţin activ şi îţi dau un sens de împlinire, sa ai o munca care sa-ti placa

Omul este construit sa fie fericit cand are sentimentul ca este util, ca isi aduce o contributie de orice tip si mai putin de sumele de bani castigate

4. Independenţă financiară. 

Unele dintre cele mai mari frici pe care le avem sunt cele de pierdere, eşec şi sărăcie.

De fiecare dată când ţi se pare că există un mare decalaj între punctul în care eşti astăzi din punct de vedere financiar şi punctul în care ţi-ar plăcea să fii la modul ideal, simţi stres, îngrijorare şi nefericire

Ne e frică să fim nevoiaşi, fără fonduri şi dependenți de ceilalţi.

5. Actualizarea de sine. 

Acesta este sentimentul că tu devii tot ce eşti capabil să devii. Apare când simţi că realizezi din ce în ce mai mult din adevăratul tău potential

Dupa ce ai tot ce-ti trebuie, STIMA TA DE SINE este centrul personalităţii tale şi determină în mare masura modul în care te simţi în legătură cu tot ce ţi se întâmplă.

Tot ce faci în viaţă este fie ca să-ţi creşti stima de sine, fie ca să o protejezi să nu scadă.

Stima ta de sine – modul în care te simţi în legătură cu tine însuţi şi cât de mult te placi şi te valorezi – îţi determină fericirea mai mult decât orice alt factor. Stima ta de sine vine din mulţi factori.

Când eşti plăcut şi acceptat de ceilalţi, traiesti respectandu-ti valorile, si mentinand relatii bune mergi spre un ideal al tau,  te simţi fericit şi satisfăcut. Te simţi valoros şi simți că deţii controlul.

Distribuie această pagină

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top