Cât de adânc resimți în ființa memoriei tale încapsulată , FRICA?
Frica, la fel cu credința și moartea, nu se negociază și nici nu se supune decretelor stării de urgență.
Specialiștii susțin că 90% din fricile oamenilor sînt imaginare și doar 10% sînt reale. Procentele pot fi discutabile, dar e cert că fricile imaginare sînt substanțial mai numeroase decît cele generate de realitate.
Cea mai cuprinzătoare este frica de ziua de mîine, de aceea ne și încurajează cei din jurul nostru cu predicții de genul „noaptea e un bun sfetnic” sau „și mîine va fi o zi.”
Frica de boală, frica de un cutremur devastator, frica de a fi judecat de către ceilalți frica de a rămîne singuri pe lume, pe care nu o poartă cu ei doar bătrînii, frica de a merge la medic pentru a nu afla un verdict necruțător, frica să nu ne fie frică, toate acestea și, desigur, frica de moarte ne locuiesc și ne devorează la momentul potrivit.
Există o categorie de suboameni, borfașii, care nu sunt atinși de depresii sau de alte boli psihice, pentru că de la cei care fură un portofel în autobuz pînă la gulerele albe care dau tunuri de milioane de euro, toți operează cu o frică reală, aceea a cătușelor și a celulei.
Cum își țin în frîu frica borfașii de toate speciile, de la interlopi la politicieni, bancheri, funcționari, inspectori, directori din toate domeniile, profesori, medici, polițiști, preoți?
Răspunsul e unul singur: prin zornăitul stăruitor al arginților. Iar cînd arginții sînt atît de mulți încît nu le mai știu numărul, prin setea bolnavă de putere a acestor purtători ai virusului dezumanizării.
Cei mai mulți români sînt năuciți de frică – au credinta ca :
„Paza bună trece primejdia rea” ,
pe cînd alții bravează:
„Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus” sau „De ce ți-e frică nu scapi”.
Ca și uitarea, de multe ori frica naște monștri.
În perioada pe care o trăim, în care moartea seceră fără să aleagă, frica scoate la iveală tarele pe care le-am avut și în comunism.
Violența domestică și violența în general fac mai multe victime,
- infractorii și speculanții își fac meseria
- de la furturi și tîlhării la comercializarea online cu suprapreț a echipamentelor de protective
- sau la vînzarea „pe sub mînă” de către farmacii a mănușilor, măștilor, alcoolului sanitar și a altor dezinfectanți
la fel cum în comunism privilegiații clientelismului cumpărau pe ușa din spate a magazinelor alimentare salam, ouă, pîine, cafea și toate cele.
Frica de virusul care ne pîndește aduce prosperitate în casele vrăjitoarelor, ghicitoarelor sau ale vindecatorilor care reînvie leacurile băbești.
Frica celor duși la biserică întemeiază pentru ei propria biserică acasă – un colț de rugăciune cu toate cele trebuincioase –, unde fac sfeștanii (de parcă moartea nu ne-ar pîndi pe fiecare în focarul din care încercăm să scăpăm).
Credința, ca și moartea, nu se negociază și nici nu se supune decretelor stării de urgență.
Frica, la fel, nu se poate negocia!
Numai că ne putem ruga oriunde. În plin dezastru al omenirii, rugăciunea de unul singur ne poate împrospăta sufletul .
După ce această frică globală pînă la limita peste care nu se mai poate trece decît cutremurați, lumea nu va mai fi la fel .
Viața va merge înainte fără retușuri pentru milioane și milioane de oameni, tot astfel cum nu am învățat nimic sau aproape nimic nici din frica trăită în comunism?
Astfel se propagă virusul în sistemele noastre, în societățile noastre.
Ne taie libertățile.
Ne lasă fără control.
Ne zguduie credința că putem găsi soluții la orice problemă.
Ne aduce marea recesiune.
Da.
️ Iar acum acest nou virus. Invizibil. Ascuns. Necunoscut. Cel puțin pentru moment. Faptul că este necunoscut îl face atât de periculos.
Fapt care ne provoacă atâta teamă şi ne determină să evităm contactul cu ceilalți și să emitem interdicții de ieșire din casă.
Limitarea libertății de mișcare, reducerea masivă a vieții publice și economice. Imagini apocaliptice.
Aproape că știrile rutiere la orele de vârf nu mai au ce anunța.
Foarte mulți oameni afectați
Acum trebuie să rezistăm în această fază în care suntem nevoiţi să facem pauză de la rutina cotidiană.
„Epidemia este o încercare”, dar nu toți o trăiesc în același mod.
În vârful ierarhiei se poziționează tragedia și lupta: bolnavii aflați la reanimare, medicii, infirmierele care-i îngrijesc și care-și riscă propria viață, epuizați, furioși din cauza lipsurilor de orice fel – măști, paturi, aparate de respirat.
- Este o igienă a spiritului care ne forțează să descoperim în noi resursele necesare pentru a supraviețui.
- S-a schimbat percepția pe care o avem despre timp: nu mai este orientat către niciun scop.
- Nu mai există duminică, nici luni, fiecare zi seamănă cu oricare alta. Un prezent perpetuu.”