Știai ca poți trata cancerul minții?

Gelozia … este un cancer mental. 

Nu lăsa  gândurile invidioase să-ti domine mintea.

gelozia

Cineva m-a întrebat ce să facă dacă este îngrozitor de gelos pe soția sa , într-atât încât până și când merge în vizită la parinții soției, nu-și  poate stăpâni pornirile .

M-am gandit sa -ți vorbesc despre Gelozie si de ceea ce stă în spatele ei pentru că,  a ști despre ce ți se întâmplă este primul pas în a încerca să repari ceva din ce te deranjează.

Gelozia provine din sentimente de inadecvare –  adică, tu consideri că nu meriți să fi iubit.

Asta te face să fi motivat să cauți atenție și să acționezi intenționat în sensul de a face gelos eventual partenerul, pentru a-i stârni dorința pentru tine.

Nesiguranța de sine îți amplifică gândul că există alte persoane mult mai atractive decât tine, implică și credința ta că partenerul își dorește ceva mai mult decât ești tu.

Astfel ajungi să  devii gelos.

Credințele tale reflectă în fond o doză mare de rușine cauzată de abandonul pe care nu ți-l doresti.

Abandonul este o rană sufletească ,  emoțională, cu care vii din copilărie și duce la probleme în relațiile intime de cuplu de mai târziu.

Poate  să nu fi fost un copil dorit, poate ca parinții s-au concentrat pe relația lor mai mult decât să fi avut grija ta, poate parinții s-au desparțit sau au divorțat, oricum sentimentul că vei fi lăsat baltă și de data asta , te urmarește.

Toate  studiile arată că indivizii nesiguri pe ei sunt mai predispuși spre gelozie

De obicei, rușinea duce la a te ataca pe sine (sau pe altul) și este o componentă de bază în alcătuirea stimei de sine, dacă îti imaginezi stima de sine ca un continuum între rușine și orgoliu.

Adică între situația în care te blamezi, te autocritici și nu ești în stare , și extrema cealaltă care spune ca ești superior celorlalți, ești arogant și infatuat, și orbit de ego.

Așadar, în timp ce unii oameni se învinovățesc atunci când sunt respinși, alții se gândesc:

„El sau ea nu era cu adevărat demn de dragostea mea”.

 

De asemenea, te poți comporta în moduri care, îl determină pe partenerul tău să plece,

Atentie! Validarea  convingerii că ești nevrednic  de iubire, o vei încerca să o dovedești continuu.

Poate fi o variantă a spune:

„Îți voi da un motiv să pleci” sau, „Voi pleca înainte să pleci”.

Oricum, este o mișcare defensivă pentru a te împiedica să te atașezi prea mult.

Și asta îți dă un sentiment de control asupra abandonului inevitabil care este  anticipat, și care, ar afecta chiar mai mult.

 

Invidia și gelozia pot să fie examinate și  într-un  context  mai larg  – al unei relații între trei actori

O a treia persoană aflată într-o relație strânsă poate media problemele de intimitate nerezolvate.

–        Un soț ambivalent cu un sentiment de independență care îi permite acestuia să rămână în relația conjugală. –

Soțul se poate simți rupt între două iubiri, dar nu simte că pierde în căsătorie.

Odată expusă o aventură, echilibrul căsătorie este perturbat .

Remușcarea nu rezolvă neapărat problemele de intimitate și autonomie subiacente.

si de multe ori , când gelozia scade, apar noi conflicte pentru a recrea distanța dintre parteneri.

Doar atunci când autonomia individuală și intimitatea sunt stabilite în cadrul cuplului, discutate si negociate, relația este mai puternică, iar interesul față de a treia persoană se evaporă în general.

Dacă infidelitatea duce la divorț, înlăturarea soțului rival, care a mediat afacerea, dă naștere la noi conflicte în relația o dată ilicită, care are ca rezultat dispariția sa.

Contactul continuu al soțului infidel cu fostul său partener se poate dilua si simultan, va permite supraviețuirea relației cu noul partener.

Cazurile de codependența sunt marcate inevitabil de depresie

 

Ce să faci și ce să nu faci

Cele mai bune asigurări împotriva geloziei și invidiei sunt –  să-ți crești respectul de sine.

Pentru gelozie, este necesar să-și îmbunătățești intimitatea în relația ta.

Dacă ești suspectat de partenerul tău, comunică despre momentele din relațiile anterioare (inclusiv relațiile de același sex și de familie) când ai fost trădat sau respins.

Dacă ești în continuare îngrijorat, spune-i partenerului tău ce  comportament  te  deranjează si fă-o cu mintea deschisă și în mod neacuzator .

Împărtășește-ți sentimentele de nesiguranță, mai degrabă decât să-l judeci pe el sau ea.

Respectă intimitatea și libertatea partenerului și nu încerca să -l controlezi  sau să-i urmarești e-mailul sau telefonul, ceea ce creează noi probleme și iti poate face neîncrezator.

În concluzie, doar regăsirea de sine și creșterea stimei de sine te poate vindeca de  boală!

Distribuie această pagină

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top